1000 de glume în 10 zile – ZIUA 6

Astăzi m-am trezit pentru meci după ce am dormit doar vreo 4 ore. Dup-aia am încercat să mă culc la loc, am adormit, dar 20 de minute mai târziu m-am trezit.

Am hotărât de ieri că voi împărți ziua de azi în două. Așa că în prima parte a zilei am căutat doar premise. Multe. Dup-aia doar am stat și am scris pe ele. La un moment dat nu mai ieșea nimic din ele și mai aveam nevoie de 20 de glume. Așa că am luat un catalog de la Mega și am făcut jocuri de cuvinte pe tot felul de produse pe care le-am găsit acolo. Na, the easy way out.

Oricum, devin din ce în ce mai puțin selectiv. Sunt ca la 6 dimineața în Vamă fără o gagică.

Din nou, multe despre meci, multe despre tot felul de curiozități și câteva sick despre Pomohaci.

Încercările de glume de la 500 la 600:

*tot așa, dacă e vreuna care vi se pare ok, să-mi ziceți în comentarii

1. M-am uitat la meci. Atâția pumni irosiți! Și în Africa sunt copii care n-au ce mânca bătaie.
2. Eu cred că pentru 100 de milioane de dolari nimeni nu ar fi putut să refuze să urce în ring cu Mayweather. Sincer, la banii ăștia m-aș fi urcat cu el și în pat.
3. La cât de cocalari sunt ăștia doi, nu trebuiau atâția bani. Puteau să se bată și pe o masă-n Loft.
4. N-am mai avut așa emoții utiându-mă la doi bărbați aproape goi de când am făcut sex prima dată.
5. Mayweather se pricepe așa bine la eschive încât ar putea fi purtător de cuvânt la PSD.
6. McGregor a cam dat-o din colț în colț și, din păcate, ringul ăsta avea mai puține colțuri decât era el obișnuit.
7. Au băgat la McDonalds un senviș bine făcut, dar care nu rezistă mai mult 28 de minute. Un McGregor.
8. Conor McGregor a spus, imediat după meci, că nu ştie dacă va mai boxa vreodată. Bine, imediat după meci, nu mai știa nici cum îl cheamă.
9. La eveniment au fost prezente mai multe personalităţi din lumea artistică şi a sportului, precum, Bruce Willis, Dwayne “The Rock” Johnson, LeBron James, Mike Tyson sau rapperul Sofia Vicoveanca.
10. Ăsta a fost primul meci de box profesionist din cariera lui Conor McGregor. Și primul meci amatoricesc la profesioniști din cariera lui Floy Mayweather.
11. Ăsta a fost primul meci de box profesionist din cariera lui Conor McGregor. Și când zic profesionist exagerez un pic.
12. McGregor a zis despre Mayweather, înainte de meci, că e în cea mai proastă formă în care l-a văzut. Din fericire pentru el, n-a trebuit să-l vadă mai mult de 10 reprize.
13. McGregor a zis despre Mayweather înainte de meci că e în cea mai proastă formă în care l-a văzut. Dar, din fericire pentru el, din repriza a 3-a abia îl mai vedea.
14. Conor McGregor nu a avut nicio șansă în fața lui Mayweather. D-asta a încercat foarte des să-l ia pe la spate.
15. McGregor consideră că a fost mai bun în meci decât Mayweather și că nu trebuia să fie oprit meciul. Și că putea să măture cu Mayweather pe jos. El fiind mătura.
16. Irlandezul a spus la finalul partidei: ”Am fost obosit, nu rănit. Așa arăt eu când sunt obosit.” Problema e că dacă îl mai lăsau să obosească doi pumni de la Mayweather, obosea așa de tare că își lua somn.
17. Eu am sperat ca arbitrul să-l lase măcar pe McGregor să-și ia somn, dacă tot ne-am trezit toți la 6 dimineața.
18. Conor i-a dat lui Floyd și o lovitură sub centură în runda a 4-a. Când i-a zis că mă-sa-i curvă.
19. Conor nu era amețit de la pumnii lui Floyd. Era doar mahmur de la faptul că-i irlandez.
20. Confruntarea considerată meciul de box al secolului, s-a terminat printr-un K.O. tehnic din partea lui Mayweather și un băga-mi-aș pula că m-am trezit degeaba la 6 dimineața din partea mea.
21. După meci, Conor l-a complimenat pe Floyd: ”Ești un mare campion!”. Mayweather i-a răspuns ”Și tu ești un campion!” Floyd i-a răspuns: ”Ba tu ești un mare campion!” Mayweather i-a zis ”Ba tu ești un campion!” Floyd i-a răspuns: ”Nu, tu ești un mare campion!” Mayweather: ”Nu, nu, nu! TU ești un campion!” Floyd: ”Ba nu!” Mayweather: ”Ba nu! – Ceea ce a fost luptă mult mai interesantă decât cea de mai devreme.
22. Eh… Nu-l prind io pe Mayweather pe stradă?
23. Trupa Iris a încetat colaborarea cu Cristi Minculescu. Asta la vreo 10 ani după ce acesta a încetat colaborarea cu ficatul.
24. Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea. El a susținut că nu-i adevărat, aia nu era o exorcizare. Așa țipa copilul ăla.
25. Pomohaci a fost surprins într-o înregistrare audio, în care încearca să îl convingă pe un adolescent să întrețină relații sexuale cu el și chiar să mai aducă și alți tineri. Nu mulți. Acolo, cât facă 18 ani în total.
26. Deși Pomohaci e cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale, mulți oameni îl iubesc în continuare. Doar că mai puțin minorii și mai puțin sexual.
27. Biserica l-a scos pe Pomohaci din rândul preoțimii și i-a interzis să mai poarte haine preoțești. Acesta a răsuflat ușurat când a văzut că nu-i zice nimeni nimic de tanga.
28. Știți cum se numește un preot acuzat că a încercat să corupă băieți să facă sex cu el? Un Homohaci.
29. O femeie de 59 de ani a căzut de pe stânci la chilia părintelui Arsenie Boca. Se pare că pe aceasta a luat-o SMURD-ul și cheful de expediții.
30. Se spune că e mai periculos să treci strada decât să sari din avion. Mai ales dacă vrei să treci strada cu parașuta deschisă.
31. „Pe aripile vântului” a fost retras dintr-un cinematograf din Memphis pe motiv că este rasist. Nu înțeleg cum ar fi putut fi interpretat ca fiind rasist. Că nu doar ciorile au aripi.
32. Cică Trupa Iris ar fi încetat colaborarea cu Cristi Minculescu. Eu zic să nu crezi nimic.
33. Cum se numește un document financiar cu multe capcane? Un act conta-minat.
34. Bill Gates și Richard Branson susțin un startup care produce carne artificială. Cum sunt acum legumele.
35. Bill Gates și Richard Branson susțin un startup care produce carne artificială. În principal asistente TV.
36. Am o prietenă care pune la poze mai multe filtre decât are centrul Bucureștiului duminică dimineața.
37. Eu nu înțeleg de ce mi-aș poza încălțămintea ca să o postez pe Instagram. Îmi bag picioarele în ea!
38. O tipă care pune atât de multe hashtag-uri pe Instagram încât a ajuns ca tot ce spune să aibă un semiton mai sus.
39. Nu înțeleg pozele cu ciate motivaționale pe Instagram. Dacă eram genul de om care caută motivație, nu eram pe instagram. Eram pe antidepresive.
40. Nu înțeleg oamenii care pun multe hashtag-uri. #vreausavadalumeacepostez #poatenimeritiaicidingreseala #varogbagatimainseama #suntdisperat #numauiubitparintii #vreauatentie
41. Primul meci jucat de reprezentativa României a avut loc la 8 iunie 1922. Acesta a fost și cam ultimul în care au jucat.
42. Când o femeie stă deasupra nu întotdeauna știe ce face acolo. Dacă e deasupra mea, cu siguranță nu mai știe nici cum o cheamă sau cum a ajuns acolo.
43. Toate femeile sunt deranjate de fiecare dată când facem sex și îmi las șosetele în picioare. Adică o femeie a fost deranjată odată.
44. Iubita mea conduce cel mai prost. Pentru că nu-i ușor să o faci de pe scaunul din dreapta.
45. Când șoferul de Uber mă întreabă dacă temperatura e ok îmi place să-i răspund că nu. Că anul ăsta s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din istorie și drastice schimbări climatice globale apărute cu siguranță din cazua omului și că până la sfârșitul secolului temperaturile în Orientul Mijlociu ar putea deveni prea mari pentru ca omenirea să supravieţuiască acolo. Așa că să deschidem un geam.
46. Relațiile sunt ca centurile de siguranță răsucite. Complicate, enervante și mai bine mort.
47. Nu-i nimic mai enervant decât momentul ăla când ți se încurcă firul de la căști. Doar soacră-mea.
48. Nu suport prietenii mei care au profil comun cu femeia. Pentru că dacă vreau să te fut în gură tre s-o iau și pe urâta aia.
49. În 2017 încă mai există oameni care își fac profil comun cu iubi pe Facebook. La oamenii ăștia îmi place să aștept momentul potrivit și să le un dau mesaj cu “Nu mai pot ține asta pentru mine. Trebuie să-ți mărturisesc că te iubesc! Sexul anal de aseară mi-a schimbat viața!” Dacă vede el primul e nasol. Dacă vede ea prima e și mai distractiv.
50. Stiai ca zâmbetul este primul lucru la care se uită un bărbat atunci când privește o femeie? Ca să-și dea seama dacă l-a prins că se uita la sânii ei sau nu.
51. Lanțul de restaurante McDonald’s hrănește mai mult de 68 de milioane de oameni în fiecare zi. Deci, în fiecare zi 68 de milioane de oameni nu găsesc nimic altceva deschis în mijlocul nopții.
52. Maiașii foloseau boabele de cacao pe post de monedă de schimb. Iar când aveau nevoie de mărunți, întrebau la magazin: “Puteți să-mi râșniți și mie una de 10 în două de 5?”
53. Dintr-un prepuț se pot obtine până la 23.000 de metri patrati de piele. Practic, cei mai mulți evrei sunt pula pielii.
54. Masculii dintr-o specie de muște care sunt expuși la niveluri ridicate de alcool devin hiperactivi din punct de vedere sexual și încearcă să „agațe” practic orice are aripi. De unde și vorba „nu tot ce zboară se fute”.
55. O anumită specie de pescăruși practică lesbianismul. Practic, este o pasăre căreia îi place păsărica.
56. Comportamentul homosexual a fost observat la aproape 1.500 de specii de animale. Pentru că mai multe n-am găsit pe torrente.
57. Oamenii de știință au descoperit că dacă femela de macac nu țipă, masculul nu ajunge niciodată la orgasm și nici să ducă gunoiul.
58. Din cele 20.000 de specii de albine care există, doar 4 produc miere. Restul probabil fac porcăria aia sintetică de se găsește în supermarket-uri.
59. Actualul drapel al SUA a fost făcut după ideea unui elev de 17 ani, ca parte a unui proiect şcolar. Ca probabil și planul actual de guvernare.
60. În runda a zecea, Mayweather l-a tocat pe McGregor până în ultimele 30 de secunde. Dacă arbitrul nu încheia lupta îl trecea și prin făină și îl dădea la tigaie.
61. McGregor a luptat cum fac eu sex: a început tare partida, s-a agitat un pic și dup-aia doar și-a luat-o de la un negru.
62. McGregor a luptat cum fac eu sex: a început tare partida, s-a agitat un pic și a terminat în coarde.
63. Mayweather vs. McGregor a fost cel mai așteptat meci din ultimul an. Și unii încă mai așteaptă meciul…
64. Partida dintre Floyd Mayweather și Conor McGregor s-a încheiat așa cum am încheiat eu toate partidele de sex. Lăsând multă lume dezamăgită.
65. Floyd Mayweather vs. Conor McGregor s-a încheiat așa cum era de așteptat. Cu un rezultat final.
66. Dacă era în ringul de MMA, Conor câștiga. Iar dacă era în dormitor, era cel mai romantic meci la câte îmbrățișări și-au dat.
67. Au fost atâtea îmbrățișări că la final trebuiau să-i dea lui Conor măcar o centură de castitate.
68. Floyd Mayweather şi Conor McGregor au luptat pentru o centură WBC care conţine un număr impresionant de pietre preţioase şi o mare cantitate de aur. WBC – World’s Biggest Cocalar.
69. Floyd Mayweather a declarat că a ales “partenerul potrivit pentru ultimul dans”. Și probabil cel mai romantic partener la cât l-a îmbrățișat.
70. Mayweather când și-a prezentat coleția de ceasuri a zis: “Când ai un ceas din ăsta, un ceas din ăsta și un ceas din ăsta, nici nu mai trebuie să știi cât e ceasul”. Tre să știi doar că e timpul să nu mai te caci atâta pe tine.
71. Meciul Mayweather vs. McGregor a făcut bani intr-o oră cât Man United într-un an. Iar McGregor a avut tot atâtea lovituri pe lângă țintă cât Premier League într-un an.
72. Arbitrul a declarat că irlandezul nu s-a mai putut ține pe picioare și d-asta l-a luat în brațe! D-asta și pentru că era super cute.
73. Americanul avea atâta sclipici pe pantaloni că ar trebui să-i zică Floyd “Piți” Mayweather.
74. Cum se numește o bătrână care face sex oral? Baba Clanță.
75. Centura câștigată de Floyd Mayweather este confecţionată din piele de aligator şi pe ea sunt aplicate 3.360 de diamante, 600 de safire, 300 de smaralde, un kilogram jumătate de aur de 24 de carate și probabil a fost achiziționată de la un amanet din Ferentari.
76. O femeie a fost găsită decedată din cauza unei toxiinfecții cu un salam italienesc. Era moartă de la mortadella.
77. Mi-am luat un ulei Spornic. Nici nu știu când s-a terminat.
78. Care e mâncarea preferată a dirijorilor? Baghetă cu bourrée de cartofi.
79. Mi-am luat o înghețată Nirvana aparent stricată. Smelled like teen spirit.
80. Toată viața mea am fost mereu la doar un pas distanță de perfecțiune. Spre exemplu, ieri am mâncat salam Sinaia în Predeal.
81. Ce faci când nu mai ai cal din care să gătești? Faci salam Potcoava.
82. Știți cum se numesc mezelurile pentru copii? Infantis.
83. M-a enervat unul cu numere străine că nu m-a lăsat să mă bag și eu în coloană. Era un polonez cârnat.
84. Cum se numește desertul tău înainte să “guste” iubita ta din el? Zahăr brut. Pentru că abia după ce gustă din el e zahăr net. Adică practic ce-ți rămâne ție! Ai înțeles? Ă? Sau ești prost? Trebuie să-ți explic?!? Zahăr BRUT!
85. Făina 000 ar trebui să se numească “făină KKK”. Pentru că e albă superioară.
86. Pe borcanul de castraveți murați scrie câți centimetri au. Pentru că, vorba aia, gustul nu contează. Important e ce faci cu ei.
87. Cu ce îndulcesc zgârciții clătitele? Cu o picătură de sirop de scârțar.
88. Mi-am luat o pungă de rondele de pâine cu gust de usturoi făcute în China. Fake Rolls.
89. Cum se numește muștarul după botez sau cununie? Muștar fin.
90. Cum se numesc mâncărurile făcute de cea mai gay fabrică de la noi? Bunătăți de Popoloveni.
91. Mi-am luat un pate de pui cu o funcție necunoscută. Un pate de pui integrală.
92. Cum se numește fasolea care dă gaze mai mult evreilor? Heinz Hitler.
93. Cum se numesc nachos cu gust de vin de împărtășanie. BORitos.
94. Mi-am luat o conservă la care trebuia să pui tu pe culori ingredientele. Era o conservă cu roșii cuburi rubik.
95. De la Mega îmi cumpăr produse 365 odată pe an.
96. Am luat detergent cu levănțică. În caz că vrea nevastă-mea să spăl rufele sau să-i fac un ceai.
97. Ce faci când găsești doar odorizante de cameră și tu ai nevoie pe hol. Iei odorizant de cameră pentru că ce-ai ești retardat?!?
98. Mi-am luat o minimozzarela pentru că mi-era o mini foameee.
99. Ne-am bătut pe ultimul biscuite de parcă era oreo ori ea.
100. Mi-am luat cole zero. Adică niciuna. (<- gluma asta să mi-o treceți pe piatra de mormânt)

 


PS: Plănuiesc un turneu de stand-up cu Toma pentru la toamnă. Dacă vrei să te anunț când stabilesc un show la tine în oraș, lasă-mi mailul aici.

S-ar putea sa te intereseze si

8 Comments

  1. Bune! Bune toate cele despre meci si ~70% din glumele de azi mi-au placut. Cred ca e ziua mea favorita, in sensul ca am ras cel mai tare (cu rezerva ca am sarit ziua 5) Mi-au mai placut cea cu soferul de Uber si temperatura, cea cu steagul americii si cea cu carnea artificiala. M-au cam lasat rece cele culese din brosura mega image, dar oarecum funny cea cu castravetii murati, mustarul fin si detergentul de levantica. Anyway, faci o treaba misto. Sper doar ca nu gandesti intr-adevar lucrurile pe care le scrii 😅

  2. Mi-au placut:4,49,74,80,85
    Dar nu ai observat ca ieri iar ai repetat o gluma(79,92),vrem doza completa,nu fura la cantar 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *