Cum putem modifica comportamente pentru a încetini Coronavirus

Astăzi vreau să vă vorbesc despre altceva (pentru că, deja de ceva vreme, una dintre pasiunile mele este economia comportamentală) și anume: cum putem modifica comportamente pentru a încetini Coronavirus sau cum ar putea ajuta economia comportamentală la distanțarea socială.

În momentul ăsta văd că o părticică din opinia publică, din ONG-uri și din conducere pune accentul pe o informare corectă și din surse oficiale. Strict informație – fără emoție, fără panică, fără fake news. Pentru că astfel oamenii vor putea lua deciziile corecte pentru binele lor și al societății în general.

O astfel de abordare pleacă din start de la presupunerea că suntem perfect raționali. Că dacă introducem datele corecte o să iasă pe partea cealaltă comportamentele corecte. Ceea ce presupune că toată lumea are informațiile COMPLETE, face decizii bazate doar pe JUDECATĂ (și nu decizii bazate pe emoții), are puterea COGNITIVĂ de procesare și că toată lumea are aceeași bază de “adevăruri” de la care pornește. Nimic mai departe de realitate.

Ba, mai mult, chiar și atunci când avem informații complete și judecăm corect tot nu ne comportăm așa cum ar trebui. Spre exemplu: toți știm că fumatul e foarte dăunător, dar nu ne oprim. Sau toți știm că dacă facem sport suntem mai sănătoși, dar mulți dintre noi tot nu o facem.

Suntem o ființă emoțională cu o grămadă de erori de judecată. Din fericire, economia comportamentală a studiat multe dintre ele și autoritățile sau noi fiecare ca indivizi le-am putea folosi în momentele astea.

Conform datelor pe care le avem în momentul ăsta, distanțarea socială este cea mai importantă măsură pe care o putem lua pe termen scurt sau mediu. Măcar pentru a reduce din presiunea asupra sistemului medical, dacă nu pentru a opri virusul în vreun fel.

Plecând de la premisele astea, am listat câteva bias-uri (erori cognitive) pe care trebuie să le învingem sau pe care le putem folosi pentru a crește nivelul de conformare a populației la măsurile de distanțare socială. Acestea se pot face la nivel individual, prin măsuri de sus sau prin comunicare.

(Da, comportamentele pot fi modificate mai mult sau mai puțin și prin politici legislative: interdicții, creșterea pedepselor, subvenții, reducerea de taxe etc. – dar măsurile de care zic pot veni în completarea ăstora. Pentru că de multe ori măsuri precum creșterea pedepselor pot fi ineficiente – dar ăsta e un alt articol complex la care poate ajung mai încolo.)

Principiul angajamentului (commitment)

Oamenii sunt motivați să păstreze o imagine consecventă și pozitivă despre sine. D-asta au tendința de a-și onora angajamentele (în și mai mare măsură cele făcute publice) pentru a evita afectarea reputației, dar și pentru a evita disonanța cognitivă (sentimentul inconfortabil pe care îl are o persoană atunci când face o acțiune care nu e în concordanță cu imaginea pe care o are despre sine).

Cum ar putea fi aplicat în cazul nostru?

Prin susținerea de către indivizi, media, influenceri, comunitatea de advertising a unor campanii prin care oamenii își pot arăta angajamentul față de distanțarea socială. De exemplu: poze de profil cu “stau în casă”, petiții cu “stau în casă” (care devine și un fel de contract social pe care îl semnezi) și orice altă mișcare prin care îți poți arăta angajamentul față de distanțarea socială.

Acest principiu poate fi folosit pentru consolidarea poziției celor care au ales deja calea asta, dar și pentru atragerea de oameni noi care să se alăture (prin peer pressure).

Deci, orice campanie de genul trebuie susținută și gândite și altfel de campanii.

PS: Principiul ăsta este unul dintre principalele motive pentru care întreaga mișcare #rezist a mers atât de bine. #rezist practic asta spune: angajament.

Înțelegerea greșită a normelor

Felul în care percepem ce fac alții adeseori afectează ceea ce facem noi. Studii empirice au descoperit o tendință a oamenilor de a supra-estima cât de mult alți oameni încalcă normele sociale (un pesimism moral greșit). Iar persistența acestei greșeli face ca și mai mulți oameni să încalce normele (pentru că pare că e social acceptabil).

Cum ar putea fi contracarată în cazul nostru?

În momentul ăsta o parte din presă și din social media discută cu preponderență despre cât de puțin se conformează românii la indicațiile de distanțare socială. Sublinierea asta plus tendința de a și supra-estima face ca o și mai mare parte din populație să creadă că sunt foarte mulți oameni care nu respectă normele. Ceea ce într-un fel validează și comportamentul lor. E un cerc vicios.

Ce putem face? Presa ar putea să arate și pe cei mulți care s-au autoizolat de ceva vreme (din toate grupurile sociale, nu doar tineri). Noi am putea să share-uim (către cei care știm că ar avea tendința de a face eroarea asta) și situații care le arată că suntem destul de mulți care respectăm normele sociale.

Sau poate chiar să arătăm mai puțin situațiile nasoale și să le sesizăm direct către autorități.

Aici intervine și aversiunea față de inegalitate – “da’ el de ce iese și eu tre’ să stau în casă?!?!”

Status quo bias

Acest principiu spune că oamenii preferă ca lucrurile să rămână așa cum sunt și să nu schimbe nimic.

Deci, oamenii preferă să-și păstreze rutinele obișnuite pentru că orice schimbare presupune un efort (chiar și doar psihologic). Aici este implicată și aversiunea față de pierdere (a unor rutine).

Cum ar putea fi contracarată în cazul nostru?

De exemplu, oamenii încă merg la o anumită piață/supermarket, nu la cel mai apropiat magazin – pentru că așa s-au obișnuit. Oamenii ies în fața blocului pe bănci la discuții. Oamenii ies după pâine în fiecare zi deși ar putea să o facă odată la câteva zile. Etc.

O modalitate de a combate tendința către status quo este creșterea costurilor (a efortului) pentru a-ți păstra acel status quo. Practic, să-ți fie mai ușor să schimbi decât să rămâi la fel.

Aici ar trebui identificate cât mai multe situații mai rare sau mai dese și luate măsuri. De exemplu, așa cum s-a întâmplat în Turcia, poți crește costul socializării prin fața blocului sau prin parcuri (mai ales al celor în grupurile de risc – adică bătrâni) prin înlăturarea băncilor. Da, știu, e ciudat, dar poate necesar.

Poți crește costul (a se citi efortul) călătoriilor pe distanțe mai lungi decât e absolut necesar prin închiderea sistemului de transport în comun. Completat cu un sistem de transport de urgență și pentru cei care prestează servicii de utilitate publică.

Aversiunea față de pierderi (loss aversion).

Mai multe studii au arătat că durerea psihologică cauzată de pierderi este de două ori mai puternică decât plăcerea de a câștiga. De exemplu, dacă pierzi 500 de lei vei fi de două ori mai supărat decât ești fericit când câștigi 500 de lei.

Principiul ăsta explică de ce pedepsele prin pierderi (nu orice fel de pedepse!!) sunt uneori mai eficiente decât recompensele.

Cum ar putea fi aplicată în cazul nostru?

Statul a decis ca cei care nu mai pot merge la muncă să primească un șomaj tehnic de 75% din salariul brut. Practic, sunt stimulați să stea acasă primind bani. D-asta o pedeapsă prin care aceștia și-ar pierde dreptul la șomaj (sau ar scădea considerabil) ar putea fi mai eficientă.

Stimularea financiară a oamenilor să stea acasă trebuie făcută – pentru că mulți nu pot supraviețui altfel. Dar cuplată cu pedepse bazate pe pierderi. Altfel, pentru unii nu va fi altceva decât un concediu.

Euristica disponibilității

Oamenii judecă șansele ca un eveniment să se întâmple în funcție cât de repede se pot gândi la un exemplu.

Cum ar putea fi aplicată în cazul nostru?

Cu cât oamenii au mai repede în minte un exemplu de persoană infectată cu coronavirus cu atât aceștia vor percepe că au un risc mai mare de a contracta virusul.

Spre exemplu, Statele Unite – care au “doar” 35.000 de cazuri în momentul ăsta – deja au anunțat mai multe vedete infectate cu SARS-CoV-2: Tom Hanks, Rita Wilson, Kevin Durant și alții. În Canada, soția prim ministrului Justin Trudeau.

Așa că, dacă ești persoană publică și ai fost testat pozitiv, ar trebui să iei în considerare faptul că dacă anunți cât mai repede și public s-ar putea să ajuți. Dar la fel de important ar fi și pentru fiecare din noi să anunțăm în cercul nostru apropiat.

În niciun caz nu ar trebui să ne prefacem că stăm foarte bine.

Aversiunea față de nesiguranță

Aversiunea față de ambiguitate sau nesiguranță este tendința de a prefera lucrurile (acțiunele) cunoscute în detrimentul celor necunoscute. Aici sunt incluse și riscurile cunoscute vs. riscurile necunoscute.

Cum ar putea fi contracarată în cazul nostru?

Aversiunea față de nesiguranță merge mână în mână cu tendința de păstrare a status quo-ului (a situației actuale).

În momentul ăsta mulți oameni preferă să iasă și să-și urmeze anumite rutine pentru că au senzația că le cunosc și asta le oferă o oarecare siguranță (percepută/psihică).

În schimb, autoizolarea vine cu o senzație de necunoscut. “Ce înseamnă autoizolarea asta?” “Cât trebuie să stau?” “Cum mă trebuie să mă pregătesc?”

D-asta cred că autoritățile ar trebui să comunice clar și puternic ce presupune autoizolarea. Autoritățile sau alte entități în măsură ar trebui să clarifice ce presupune autoizolarea. Să răspundă la cele mai importante și comune întrebări: “Cum mă pregătesc de autoizolare?” “Ce provizii ar trebui să-mi fac și cât timp mi-ar ajunge?” “Ce fac ca să nu o iau razna?” Plus să-i asigure pe oameni că există resurse care să susțină autoizolarea. (în cazul în care chiar există :(…)

De asemenea, fiecare dintre noi putem contribui aici cu experiența noastră. Astfel încât să reducem din nesiguranță. (prin orice: tutoriale despre Zoom, recomandări Netflix, playlist-uri de manele top)

Ancorare

Ancorarea este un efect unde expunerea în prealabil la un număr servește ca punct de referință și astfel influențează judecățile ulterioare. Acest efect are loc fără ca noi să fim conștienți.

Efectul este folosit adesea în marketing și vânzări (și s-a dovedit de nenumărate ori că funcționează). Spre exemplu, atunci când un agent imobiliar îți prezintă întâi cea mai scumpă dintre case, pentru că asta va influența percepția ta asupra prețului următoarelor case. Adică ți se vor părea ieftine.

Cum ar putea fi aplicată/contracarată în cazul nostru?

Prezentarea în media a numărului de cazuri de la noi din țară DUPĂ ce sunt prezentate numărul de cazuri de afară poate da o falsă senzație că “noi suntem ok față de ăștia”.

Numărul total de infectați ar trebui prezentat în raport cu numărul de infectați pe care îl aveam acum x zile. Astfel putem observa și creșterea exponențială.

Media nu ar trebui să prezinte în comparație cu alte epidemii pentru că fără datele complete (durată reală, alte  efecte etc.) poate da o senzație de superficialitate a situației.

Evitarea informației

Evitarea informației se reperă la situațiile în care oamenii aleg să nu acceseze informația disponibilă. Evitarea activă a informației include chiar și evitare fizică, lipsa de atenție și altele.

Studii au arătat că există investitori care evită să verifice portfoliul lor de acțiuni atunci când piața este jos – ceea ce a fost numit “efectul struț”.

Cum ar putea fi contracarată în cazul nostru?

Așa cum știu că s-a întâmplat pe vremea gripei aviare, autoritățile ar trebui să facă inclusiv o campanie de afișaj stradal, să oblige asociațiile de proprietari să afișeze anumite îndemnuri de a sta în casă sau alte soluții. Astfel încât mesajul să fie inevitabil.

Iar fiecare dintre noi ar trebui să ne sunăm părinții, bunicii și prietenii.

Optimism bias

Oamenii au tendința să supraestimeze probabilitatea unor evenimente pozitive și să subestimeze probabilitatea unor evenimente negative din viitor.

O serie numeroasă de factori pot explica optimismul nerealist, printre care și senzația de control percepută sau starea de spirit bună.

Cum ar putea fi contracarat în cazul nostru?

O posibilitate ar putea fi accentuarea consecințelor negative actuale sau posibile și a probabilității mari de infectare. Problema este: cum îi protejăm pe cei care deja sunt cu anxietatea la niveluri mega-ridicate? Această eroare de judecată este una dintre cele mai mari și cu efecte negative majore. Dar poate că abordarea asta ar fi răul mai puțin rău. mai ales dacă este lansat în paralel cu strategii și tactici de protejare a celor deja devastați de stres.

Dovada socială (social proof)

Ideea e simplă și foarte cunoscută: indivizi cu autoritate în percepția noastră pot avea o influență majoră asupra comportamentului nostru. Fie pentru că vrem să ne conformăm pentru că vrem să fim acceptați sau plăcuți, fie că suntem nesiguri de cum ar trebui să ne comportăm și căutăm la alții informații și indicii.

Cum ar putea fi aplicată în cazul nostru?

În primul rând, subliniind numărul mare de oameni care s-au conformat deciziei de distanțare socială.

În al doilea rând… influencer marketing. Cei care știu că sunt într-o poziție de influență ar trebui să apeleze la publicul lor și să-i îndemne la asta. Mai mult, cei care au legătură cu influenceri din toate zonele și mediile ar trebui să apeleze la ei. Și aici mă gândesc de la cei mai mici vloggeri la cei mai mari maneliști din tabul de trending de pe YouTube până la personalitățile TV.

Pentru că suntem în chestia asta cu toții. Și sper, cu un optimism cât pot eu de realist, să ieșim cât mai ok din treaba asta. Și să ne revedem cu bine.

Sper să-mi iertați greșelile din text (nu l-am verificat) și unele idei de cum s-ar putea aplica și care nu-s cele mai bune. Să știți că intenția e bună și încerc să nu pavez nimic cu ea.

Dacă vi se pare de folos ce am scris, mă bucur!

Noi suntem în pauză de la comedia cu public live. Am închis clubul. Sperăm să revenim.

Până atunci, ne puteți susține pe Patreon, pe YouTube sau cumpărând un tricou de stat în casă de aici.

Sergiu Floroaia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *