Suntem la episodul 183 din Ceva Mărunt și avem vreo 77,000 de abonați la canalul de YouTube, alți 1,429 pe Soundcloud și 23.000 pe PornHub. Oamenii ăștia chiar au stat și și-au rupt ore din viața lor să se uite la mine, Toma și băieții sau să ne asculte vorbind despre tot felul de chestii. Ceea ce mi se pare foarte tare, așa că am zis să îmi iau și eu niște timp să vă zic cam de ce facem treaba asta și de ce cred eu că-i de bine c-o facem.
Am ieșit din casă
Am petrecut niște ore cu Toma și restul lumii, în loc să stau acasă sau să fac treabă efectiv. Aș fi ieșit și dacă nu era podcastul, dar sigur nu la fel de des și dacă ieșeam, poate nu aveam aceleași discuții pe care le avem la podcast și clar n-aș fi purtat mereu haine.
Am învățat și învăț încă o grămadă de lucruri interesante
Am un tatuaj cu „Learn, Unlearn, Relearn” pe care nu mi l-am făcut degeaba. (M-a costat vreo 150 de lei pe vremea aia.) Eu caut tot timpul să aflu chestii noi și chiar dacă treaba asta nu e neapărat condiționată de începerea podcastului, îmi dau seama că prin podcast am învățat multe lucruri. (Cum ar fi faptul că Toma și-a luat televizor.)
Am putut să fac pe deșteptul
Dacă ați urmărit măcar câteva episoade din Podcast Ceva Mărunt, probabil știți deja că dacă nu făceam comedie, mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Pentru că îmi place să împărtășesc cu lumea lucrurile pe care le-am învățat. Iar podcastul a devenit un canal prin care am putut să fac asta. D-asta avem rubrica Știați că, episoadele de Q&A, d-asta recomand cât pot de des cărți pe care le citesc (găsiți aici lista completă) și d-asta recomand alte podcasturi sau clipuri interesante.
Am cunoscut niște oameni mișto
Pentru că datorită podcastului ne-au mai tot oprit oameni pe la show-uri sau pe stradă, în tot felul de orașe, să ne salute sau să ne spună că sunt “aproape fani”. La final de zi, o grămadă de oameni au aflat că facem stand-up datorită podcastului și a fost un proiect care ne-a atras niște urmăritori, zic eu, importanți. (*asskissing*)
Am lăsat puțin gluma la o parte
Și în podcast mai fac “glume” din când în când, dar se vede de la o poștă că nu despre asta e vorba. Sunt sigur că au fost și oameni care veneau la show-uri și apoi dădeau peste podcast cumva și ziceau „băi, nu mă așteptam ca pletosul ăsta să fie AȘA”. În episoadele de podcast, eu și Toma vorbim și ne comportăm așa cum suntem noi în realitate și ne spunem toate căcaturile. Deci dacă vreți să vă dați seama, măcar în mare, cum suntem noi, acolo trebuie să dați follow/subscribe.
Am deschis discuții cu oamenii care ne urmăresc
Un lucru care chiar îmi place la oamenii care ne urmăresc este că sunt realmente interesați, la fel ca noi, de to’felul de chestii. După fiecare episod de podcast primim comentarii și mesaje în care oamenii ne răspund la întrebări, ne zic din ce mai știu ei în legătură cu subiectele din podcast, ne recomandă cărți, încep tot felul de alte discuții interesante sau, pur și simplu, mănâncă căcat cu polonicul. Super tare!
M-am prefăcut că muncesc când mergeam la bere cu Toma
Nu puteam să zic numai de bine, că na… La urma urmei am putut să mă plimb cu mașina, să ies pe-afară sau să fac to’felul de alte chestii în timp ce filmam podcastul, în loc să merg la un job de 8 ore prin vreo corporație și să număr fiecare leu la final de zi. Asta e, mi-am permis să mă implic într-un proiect care să fie pentru mine, nu pentru salariu.
Cam astea ar fi chestiile principale, zic eu. Ne apropiem de numărul rotund de 200 de episoade de podcast și sperăm să fie cât mai multe. Poate reușim să facem ceva diferit pentru episodul 200 anul ăsta, nu promit nimic, dar o să vorbesc cu băieții. Deocamdată mă bucur că vă place ce facem, că și mie-mi place.
De cele mai multe ori.
P.S.
În cazul în care n-ați fost pe planeta asta în ultimele săptămâni, noi am anunțat că ne-am deschis club pe 5 octombrie. Club de comedie, evident. El se numește Comics Club și dacă vreți să aflați ce show-uri o să avem de-acum acolo, puteți să ne urmăriții pe mediile sociale sau să intrați pe site-ul nostru.
