Ziua 7. Încă o zi începută foarte târziu. Am avut o întâlnire la 10:30, doctor la 12 și apoi cumpărături. Și apoi a fost o zi mega down ca moral. Nici aseară nu m-am culcat prea devreme că a fost scandal cu fiu-miu. Cred că am început să scot premise pe la ora 16. N-am avut niciun chef să fac asta azi. Aș fi făcut orice altceva. Dar, ca de obicei, important e să te apuci. Să faci primul pas. Așa că am scos multe premise din tot felul de articole cu liste (la fel ca și ieri, am făcut asta o singură dată). Au fost multe chestii legate de bărbați și, deci, au ieșit multe chestii misogine. Nu prea vreau să mai merg în direcția aia, dar au fost ușoare. La final am apelat iar la puns. Când scriu treaba asta este ora 3:26 noaptea.
La un moment dat am cerut oamenilor pe FB să-mi spună ce urăsc cel mai mult și de ce. Speram să folosesc răspunsurile ca startere pentru glume. Mi s-a părut mai complicat și că ar fi durat mai mult. O să încerc să fac mâine asta.
Selectivitatea mea se apropie de zero.
Din nou, vă rog să-mi spuneți care vi se par ok.
Glumele de la 600 la 700…
1. Vegetarienii sunt cu 20% mai puțin predispuși să sufere un atac miocardic. Sau să aibă probleme cu colesterolul. Sau să se bucure de mâncare.
2. Inima este mușchiul cu cea mai mare activitate fizică. Trece pe locul doi doar când iubita mea este plecată de acasă câteva zile.
3. Cum se numește un președinte care dă muie pe extasy? Pill Clinton.
4. Cum se numeaa Jay Z înainte să fie Jay Z? Jay Y.
5. Am văzut un actor într-un Ford decapotat. Leonardo DiCabrio.
6. Un regizor faimos a făcut un film cu nevastă-sa în timp ce făcea sex cu alt bărbat. Alfred Hitchcuckhold.
7. Mi-am făcut un club de mașini tunate și cu interioare de lux: Piele și Nos.
8. Mi-am luat o pisică fără păr. Nu e o pisică de rasă, e o pisică de epilată.
9. Știți momentul ăla când vrei să bagi stick-ul USB și nu intră, așa că întorci invers, dar nu intră nici așa? Eh, cam așa e și viața mea sexuală.
10. Barbatilor le crește mai repede barba atunci când vor să facă sex. Mulți hipsteri nefutuți…
11. Zilnic în întreaga lume au loc până la 120 de milioane de contacte sexuale. Și niciunul din contactele astea sexuale nu e în agenda telefonului meu.
12. Orgasmul unei femei tine între 4-20 secunde. Depinde de cât de bine se preface.
13. Este pe sfârșite apa ei de față. E apă terminală.
14. Consumul de ciocolată eliberează în organism aceleaşi substanţe chimice care se secretă atunci când suntem îndrăgostiţi. Deci lasă cloroformul, pune-i o Poiana în batistă.
15. Oamenii sunt mai sinceri atunci când sunt obosiţi. În același timp, când oamenii sunt sinceri sunt niște obosiți.
16. Studiile arată că pierderea telefonului mobil generează o panică similară cu cea provocată de o experienţă care pune viaţa în pericol. Normal! Că dacă vede cineva mesajele alea, mor!
17. Oamenii pot lega relaţii apropiate, autentice cu aproximativ 150 de persoane. Așa că iubita mea mi-a zis că e sunt safe, că de aici încolo orice s-ar întâmpla clar nu mai înseamnă nimic.
18. 80% din conversaţiile oamenilor sunt despre nemulţumiri. Cel puțin după ce fac sex cu mine.
19. 80% din conversaţiile oamenilor sunt despre nemulţumiri. Ceea ce nu-mi place deloc.
20. Oamenii care fac voluntariat sunt mai mulţumiţi de viaţa lor. Pentru că de cât sunt plătiți n-au cum să fie mulțumiți.
21. Creierul uman este mai creativ atunci când e obosit. Așa că mă duc să nu dorm un pic și revin.
22. Bărbaţii urăsc să piardă. În special prezervativul în femeie.
23. Temperatura corpului unui bărbat este mai mare decât la femei. Așa că, baby, să nu ne mai căcăm pe noi… sunt clar mai hot decât tine.
24. Cei mai nesiguri bărbaţi pentru o relaţie sunt cei care acordă o foarte mare atenţie aspectului lor. În special, sunt nesiguri pe orientarea lor sexuală.
25. Bărbatul are o capacitate de concentrare mult mai mare decât femeia. Pentru că sunt obișnuiți să fie atenți la două lucruri deodată. Și să se mai și prefacă că alea două lucruri nu sunt sânii ei.
26. Bărbaţii îşi găsesc mai greu „a doua jumătate” decât femeile. Normal. Bărbații își găsesc mai greu și a doua șosetă.
27. Bărbaţii mor mult mai des la locul de muncă, decât femeile. Pentru că, na, cât de periculoasă poate să fie o bucătărie?
28. Pe planeta noastră sunt mai puţini bărbaţii decât femei. De când au început să poarte toți cămăși roz.
29. Vederea bărbaților este mai activă atunci când lucrurile se mișcă. Și au și un decolteu generos.
30. Bărbaţii cred că cele mai de succes locuri pentru a agăţa, sunt barurile, cluburile şi universităţile Spiru.
31. Un nou studiu arată că în jurul vârstei de 15 ani, aproape fiecare adolescent deja a experimentat sărutul. Unii dintre ei cu Pomohaci.
32. La prezervativ în daneză se spune „Svangerskabsforebyggende middel”. Ce încerc să zic este că în Danemarca natalitatea este foarte crescută.
33. Cei mai multi oameni au fantezii legate de bani, nu de sex. La mine, cel mai des, sunt amândouă deodată.
34. Sexul este cel mai sigur tranchilizant si este de 10 ori mai puternic decat Valium-ul sau orice altceva i-ai da tu înainte.
35. Un orgasm obisnuit arde 112 calorii, un orgasm mimat arde 315 calorii, iar prietena mea a dat jos 10 kilograme.
36. Unii lei fac sex de 50 de ori pe zi. Iar unii oameni fac sex de 50 lei pe zi.
37. Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, nu şi-a sunat niciodată soţia sau mama pentru că ambele erau surde. Pentru că dacă știa cum o să fie femeile și telefonul nu-l mai inventa niciodată.
38. 59% dintre bărbați ar prefera ca partenera să fie cea care initiază partidele de sex. Iar 100% dintre bărbați ar prefera ca partenera să inițieze partidele de sex cu ei.
39. O pisică poate avea pe parcursul vieții mai mult de 100 de pisoi. Dar și mai mulți pisoi poate avea o femeie singură.
40. Pisicile nu disting toate culorile, iar culorile roșu si verde le văd invers. D-asta pisicile au 9 vieți. Pentru că le ia ceva să-și ia carnetul.
41. Mi-am luat de la Mega un Profiterol. De la Profi un Mega ecler. Și de la Lidl nimic că nu mai aveam chef să intru și acolo.
42. Am insistat toți foarte foarte mult la salam să fie de porc. A fost salam presat.
43. I-am luat iubitei mele o carte carte te învăța să faci penisuri erecte: Origasmi.
44. Cum se numește un caiet de Română pe care ai desenat multe penisuri? Caiet dicktando.
45. Pisicile nu transpiră niciodată, deoarece nu au glande sudoripare. Și tot sunt niște împuțite.
46. Speranța de viață a unei pisici este de 16 ani. Realitatea e că nu trec pe la trecerea de pietoni.
47. Zilele trecute a fost prins primul teroris budist, dar care purta o centură explozivă falsă. O Dolce & Nirvana.
48. Inima ta bate de 110,000 de ori pe zi, de 40 de milioane de ori pe an și degeaba dacă lucrezi la Antene.
49. Muzica poate influența ritmul cardiac. Deci eu probabil am aritmie de la atâta dubstep.
50. Vegetarienii sunt cu 20% mai puțin predispuși să sufere un atac miocardic. Și cu 80% mai predispuși să sufere de ei.
51. Cantitatea de sânge pe care o are un adult în corp este de 5 litri. Dacă adultul respectiv este base jumper, toți cei 5 litri se află în coaie.
52. Mi-am luat niște biscuiți care își dau constipație două zile la rând: Biscrem.
53. Persoanele care lucrează 11 ore pe zi sunt mai predispuse să sufere de un infarct, un atac cerebral sau o mărire de salariu.
54. La persoanele care au cel puțin 3 orgasme pe săptămână, probabilitea de suferi de o un atac cardiac scade la jumătate. Deci clar eu o să o îngrop pe nevastă-mea.
55. Un studiu spune că te îndragostesti de șapte ori înaintea căsătoriei. Bine, depinde și de cât de bine e organizată petrecerea burlacilor.
56. Mi-am luad de la Lidl o salată de carne. Dar e ok. Am mâncat-o cu niște friptură de soia.
57. Două din cinci cupluri sunt rezultatul primei iubiri. Rezultatul primei iubiri fără prezervativ a părinților lor.
58. Se pare că femeile își iubesc partenerul mai mult după ce sunt părăsite. Normal. Femeile nu știu ce vor când sunt la restaurant, d-apoi în viață.
59. Bărbaților le crește mai repede barba atunci când vor să facă sex. Deși femeile preferă bărbații cărora le crește mai repede pula atunci când vor să facă sex.
60. Ne petrecem aproximativ două săptămâni din viață sărutându-ne. Sau cel puțin atât pare că durează preludiul ăsta.
61. În Grecia antică, amantul unei femei măritate era pedepsit în piețele publice. Acesta era biciuit, lovit cu pietre sau, și mai rău, pus să se însoare cu ea.
62. Un sărut activează 12 mușchi ai buzelor, 19 mușchi ai limbii și 14 mușchi ai pumnului dacă sărutul e cu altul.
63. Un câine a făcut înconjurul lumii în lesă. A străbătut lumea în lung și-n laț,
64. Eu cred că femeile care poartă pantaloni boyfriend ar trebui să plătească nota.
65. Multă lume se roagă la Dumnezeu ca să găsească un loc de parcare. Ar trebui și să putem aprinde lumânări la vii, morți și locuri de parcare.
66. Un prieten mi-a zis foarte încântat că în spaniolă, cuvântul „esposas” înseamnă atât „soții” cât și „cătușe”. Și ce? În română nu-i la fel? Cuvântul „soții” înseamnă atât „neveste” cât și „să nu-i dai drumul”.
67. O femeie pe jumătate goală atrage mai mult un bărbat, decât dacă ar fi complet dezbrăcată. Pentru că o femeie e ca Game Of Thrones. Nu vrei să știi tot de la început. Și te deranjează dacă toți prietenii îți spun dinainte cum o să fie.
68. Multă lume se roagă la Dumnezeu ca să găsească un loc de parcare. D-asta unii dintre ei ajung în scaunul cu rotile. Complicate sunt căile Domnului.
69. Am văzut deja ultimul episod din Game Of Thrones. În primul sezon.
70. De ce sunt inundații în Texas? Pentru că e Moldova Americii.
71. Bărbaţii râd mai mult şi mai tare decât femeile. În principal pentru că ei pot să le vadă cum parchează.
72. Bărbaţii au o capacitate de concentrare mult mai mare decât femeile. Mai puțin la ce vorbesc femeile.
73. Bărbaţii au o capacitate de concentrare mult mai mare decât femeile. Dar nu mai mare decât capacitatea de vorbire a femeilor.
74. Bărbaţii îşi găsesc mai greu „jumătatea lor mai bună”. „Jumătatea lor mai așa și-așa” o găsesc de obicei mai ușor și au luat-o deja de nevastă.
75. Mie nu-mi pasă dacă am venit la muncă cu un tricou și alt coleg are același tricou. Doar dacă și tricoul lui e cu Amantul nr. 1. Și l-a primit tot de la mama lui.
76. Bărbaţii mor mult mai des la locul de muncă, decât femeile. Pentru că job-urile femeilor sunt mai sigure, mai puțin stresante și mai rare.
77. Tot bărbaţii au fost primii cei care au încercat să meargă pe tocuri. La fel cum au încercat primii și cerceii și sexul anal.
78. De-a lungul intregii vieti, parul care creste pe cap ar putea ajunge la 725 de kilometri. Dacă nu mi-ar intra mie tot în gură atunci când dormi cu spatele la mine.
79. Eu cred că sunt un feminist. Pentru că mereu sunt mai concentrat să aibă ea orgasm decât să am eu. Deși eu o plătesc.
80. Cum enervezi un fan GOT care n-a văzut ultimul episod din sezon? Îi spui că au trecut White Walkers de zid într-o glumă.
81. De fiecare dată înainte de o primă întâlnire îmi schimbam lenjeria de pat. Pentru că mereu aveam speranțe, vise și lenjeria cu Mickey Mouse.
82. De obicei, bărbaţii sunt mai timizi la prima întâlnire. D-asta prefer femeile.
83. Dacă un bărbat este dispus să-și împartă mâncarea cu soția, înseamnă că o iubește cu adevărat. Iar dacă un bărbat este dispus să-și împartă și ultima înghițitură de mâncare cu soția, înseamnă că n-o iubește pentru că, cel mai probabil, e mor pe dinăuntru.
84. Studiile arată că 7% dintre americanii religioși se roagă la Dumnezeu ca să găsească un loc bun de parcare. Restul de 83% doar îi cer dup-aia iertare că parchează pe locurile pentru handicapați.
85. De-a lungul întregii vieți, părul care crește pe cap ar putea ajunge la 725 de kilometri. D-apoi la mine-n gură când dormi cu el neprins…
86. Saliva produsă în timpul vieții unui om ar putea umple două piscine. Deci dacă insiști destul de mult pe gluma cu “știi să înoți? ptiu! înoată aici”, într-o zi s-ar putea să meargă.
87. Cică bărbații au erecții nocturne din oră în oră. Deci d-asta visez eu mereu că dorm la cort.
88. Am luat niște castlaveți care veneau pelfect pe senviș. Elau castlaveți mulați.
89. Un om flatulează, în medie, de 14 ori pe zi. Săraca medie. (epitome of dad jokes? you decide!)
90. Câinele meu nu ascultă deloc, așa că am cumpărat o carte de-a lui Cesar Milan. Dar am cumărat-o degeaba că nu m-a ascultat nici măcar când i-am zis să o citească.
91. Un studiu arată că oamenii lasă un bacșis mai mare la restaurant într-o zi frumoasă. Și ce-ți face ziua mai frumoasă decât decolteul unei chelnerițe?!
92. Eu sunt la dietă și iubita mea mânca o înghețată Magnum în fața mea. Îmi venea să o împușc.
93. Cei mai mulți bărbați și-ar dori să iasă cu tipe mai în vârstă decât ei. Câțiva dintre bărbați și-ar doi să iasă cu tipe mai mici decât ei. Iar unul dintre bărbat mi-aș dori să ies cu tipe nu contează tipe să fie.
94. O treime dintre bărbați păstrează numărul de telefon al fostei prietene pentru totdeauna. Restul păstrează numărul lui Mihai, nu-l știi tu, e un coleg din generală.
95. O treime dintre barbati pastreaza numarul de telefon al fostei prietene pentru totdeauna. Pentru că speră să nu fie fostă prietenă pentru totdeauna.
96. Bărbații își dau seama mai ușor decât femeile că o conversație e flirt. Secretul e să-ți dai seama dacă tu ești bărbat, iar conversația este cu o femeie.
97. O pisică se poate împerechea cu mai mulți motani și la final poate naște pisoi cu tați diferiți. D-asta pisica are mai multe vieți. Pentru că dacă nu-i al meu, te omor, fă!
98. Pisicile albe cu ochi albaștri sunt surde. Restul doar se prefac.
99. Speranța de viață a unei pisici s-a dublat în ultimii 80 de ani. Deci acum au 18 vieți?
100. Nicio pisică nu poate rezista cu un regim vegetarian. Pentru că de la atâta autosuficiență ar face implozie.
101. Pisicile pot avea până la 26 de expresii faciale și 86 de expresii injurioase.
102. Bărbaţii mor mult mai des la locul de muncă, decât femeile. Cel mai mult mor când primesc de la ele mesaj cu “mai stai mult?”
—
PS: Plănuiesc un turneu de stand-up cu Toma pentru la toamnă. Dacă vrei să te anunț când stabilesc un show la tine în oraș, lasă-mi mailul aici.
7 Comments
23-deci…ea e mai “cool” decat tine?
Interpretabil. 😛
Glumele: 3,14,21,(23),24,25,31,(39),53,(62),(72),(81),(88),(98).
Inca 3 zile si scapi,
Mi-au placut:14,29,47,55,66,80,94.
La 33 fantezia ta e sa faci sex cu ea si sa nu iti ceara bani?
14,17,19,21,32,46,52,58,66,68,81,82.
Ffs! Inca tot nu gasesc episodul pe piratebay si mai invarti si tu cutitul in rana 🙁
27, 42, 63, 82, 88
Din setul asta mi-au placut: 5, 11, 17, 25, 26, 54, 55, 68, 80, 84, 94, 100