1000 de glume în 10 zile – ZIUA 3

Aaaaaand… we’re back! Astăzi m-am trezit tot pe la 7:30 și am scris 8 glume. Două ore mai târziu le-am șters pe majoritatea. Am încercat să scriu o vreme într-o agendă ca să nu mai stau doar la calculator. N-a prea mers. Am încercat să mai stau și în curte și doar să gândesc glume și apoi să le înregistrez pe telefon. Nici așa n-a mers. Cel mai bine merge un editor de text în față. Așa că în prima parte a zilei n-am făcut mai nimic legat de provocarea asta și pentru că a trebuit să merg prin oraș să trag o voce pentru un spot. Am ajuns acasă abia pe la 12:30 – când m-am apucat efectiv de treabă.

Acum este aproape ora 1 noaptea și abia acum le-am terminat. De la o zi la alta parcă a durat din ce în ce mai mult. Astă-seară am și fost până la Toma ca să tragem podcast. Îmi este dificil să găsesc premisele. Cel mai bine ar fi dacă mi le-aș construi tot eu și pe alea (așa ar fi mai bune și mai personale), să caut observații, să gândesc situații, dar așa durează și mai mult. Simt că nu-mi ajunge timpul ca să fac 100. Iar când simt că rămân foarte în urmă recurg la pun-uri. Astea se scriu cel mai repede.

Astăzi am fost muuult mai porcos, mai random și mai sick pe alocuri. Am scris despre Firea, Macron, Petre Daea, sex și copii.

Câteva chestii până acum:
– dimineața ies cele mai proaste glume
– când ajung la final nu mai am deloc energie să selectez și nu-mi mai dau seama ce e amuzant
– e nevoie să scriu mai mult de 100 pentru că în fiecare zi am avut 15-20 care erau absolut mizerii
– trebuie și să trăiești un pic ca să scrii lucruri (nu atât pentru inspirație, cât pentru relaxare)
– sunt multe glume la care simt că e ceva acolo, că se poate mult mai bine, dar n-am timp să stau să le bibilesc cum trebuie

PS: Chiar am nevoie de ajutorul vostru să-mi ziceți care vi se par ok. Dacă vi se pare ceva ok.
Iar dacă ați citit ce am scris și zilele trecute, să-mi ziceți dacă e mai rău sau mai bine overall.

Glumele (cu indulgență) de la 200 la 300. Ziua 3

1. Mulți spun că Gabriela Firea este incapabilă să conducă Primăria Capitalei. Condusul ca condusul… să zicem mersi că nu trebuie să o parcheze.
2. Mă gândeam cum ar fi dacă nu mi-ar mai fi așa frică să greșsc.
3. Mă gândeam ce-ar fi dacă lumea ar râde mai mult fără motiv. Probabil o citire în public a glumelor mele.
4. Când copilul vine la tine murdar de noroi pe pantaloni, cu ciocolată pe față și iaurt în păr, prima tendință este să-l iei de mânuță și să-l bagi la duș. Abia dup-aia îți dai seama că dacă faci asta s-ar putea să-l caute părinții lui disperați.
5. Copiii mici sunt super lipicioși. Fie de la personalitate, fie de la dulciuri, fie de la unchi.
6. Studiile recente sugerează că împrăștierea cerealelor sau aruncarea bucăților de fructe prin toată casa pot fi extrem de educative pentru copiii mai mici de 3 ani. Pentru că așa învață cuvintele asociate cu acele alimente, despre percepția spațiului și a gravitației și cât de tare doare o palmă.
7. Fiu-miu insistă să-i citesc din aceeași și aceeași carte în fiecare zi. O singură carte! Cred că o să se facă preot.
8. Profesoara de la workshop mi-a zis că pictez cu picioarele. Așa că i-am dat o palmă la cur și i-am zis “orice șut în fund e un pas înainte”.
9. – Tati, să ții minte că este foarte important să întrebi mereu “de ce”. – De ce? – Taci când îți explic ceva!
10. Când eram mic aveam un prieten imaginar. Asta până l-am împrumutat cu 50 de lei.
11. Ieri m-am apucat de un puzzle cu fiu-miu. Am încercat să aflăm de ce mă-sa are două dulapuri de haine și niciodată n-are cu ce să se îmbrace.
12. Când copilul spune “nu” tot timpul, el doar încearcă să-și dezvolte identitatea de sine. Când mă-sa spune “nu” tot timpul, doar încearcă să-i dezvolți o palmă.
13. Este ceva obișnuit pentru copiii mici să folosească cuvântul “Nu” în mod exagerat. “Nu vreau cu mașina! Nu vreau la plimbare! Nu ești tatăl meu!!! Unde mă duci?”
14. Este groaznic când fiu-miu are un tantrum în public. Mă rog, “fiu-miu”… copilul ăsta care nu știu al cui e… eu doar încercam să-l liniștesc… Nu-i al meu…
15. Copiii mici au tendința să fie hiperactivi. Adică nu stau locului la hypermarket.
16. Ce comandă un canibal la restaurant? O pizza family.
17. Desenele mele preferate sunt Zack și Quack, Eroi în Pijamale și orice altceva mai rulează când sunt fumat.
18. Când copilul începe să alerge urlând și plângând prin casă, nu-ți rămâne decât să vezi partea bună a lucrurilor. Poate nu-i al tău.
19. Când copilul tău începe să alerge haotic dintr-o parte în alta a camerei, nu-ți rămâne decât să vezi partea bună a lucrurilor. Măcar n-ai apucat să pui nicio protecție la colțurile mesei.
20. Conform unui studiu, copilul care se tot foiește în timpul unui spectacol sau care dă ture prin casă, înainte de culcare, are mai multe șanse să-și mentină o greutate normală. În primul rând pentru că dacă nu stă locului odată nu mai primește nimic de mâncare!
21. “Să știi că lucrurile care te scot pe tine din sărite sunt parte integrantă a dezvoltării mentale și emotionale a copilului.” – a vrut cel mai probabil să zică fiu-miu atunci când a urlat “lasă-mă în gâtu’ mă-tii în pace să mă joc cum căcat vreau eu cu mașinuțele astea”.
22. Restaurantul era decorat cu un telefon vechi cu disc. L-au pus ca să facă apel la nostalgie.
23. Oare ce părere are apa că își face duș cu ea? Cred că în general o lasă rece.
24. Dintotdeauna am avut teluri inalte. Am putut sa bat din picioare albusuri puse intr-un castron pe podea.
25. Mâine o să dau unfriend tuturor care sunt deranjați de unfriendurile în masă pe criterii superficiale.
26. Când eram copil voiam să fiu adult. Acum că sunt adult îmi doresc să fiu iar copil. Sau, mă rog, măcar să mă plesnească cineva la fund și să-mi spună că am fost un băiat rău.
27. Iubita mea știe că eu sunt gelos d-asta mi-a povestit că atunci când era mică n-avea prieteni imaginari. Ea avea “doar un amic” imaginar. O mai suna seara, dar doar ca să o întrebe ceva legat de grădi.
28. I-am zis iubitei mele că dacă ea crede că merită să dăm milioane pe lună ca să meargă ea la manichiură… să facă un experiment. Să-și pună la profilul de Tinder o poză cu ea cu manichiura făcută și să dea swipe right la toată lumea. Să vadă câte match-uri are. Apoi să-și pună la profil pe Tinder o poză cu ea fără manichiura făcută și să dea swipe right la toată lmea. Să vadă câte match-uri are. La finalul experimentului mai mult ca sigur că o să fie la fel de multe match-uri și n-o să mai fiu eu fraierul are plătește.
29. Se zice că nimeni nu ține minte locul 2. D-asta poți oricând să spui că l-ai luat tu.
30. Viață de câine. Adică lași mult păr și nu chelești niciodată?!
31. Unii spun că fur glume. Alții spun că am glume proaste. Eu zic să se împace și să-mi cumpere un curs de engleză.
32. Soacră-mea a luat-o razna și s-a mutat în podul casei. Are probleme la mansardă.
33. – Bă, ești copac?! – De ce? – Că gagică-ta e urâtă cu crengi.
34. Gardul viu: “Tu ce fel de gard ești?” Gardul din fier forjat: “…”
35. În trecut oamenii foloseau alte lucruri în locul banilor, cum ar fi pietrele prețioase, boabele de cacao și altele. Se pare că în trecut erau mulți doctori.
36. Primii bani de hârtie au fost folosiți de chinezi. Evident, bani aduși de la daci.
37. Zimbabwe a creat bancnota de 1 trilion de dolari pentru lupta împotriva inflației. Dar nimeni n-a dat doi lei pe ea.
38. Ultimele cuvintele ale celebrului Bob Marley au fost „Banii nu pot cumpăra viața.” Următoarele cuvinte ale groparului au fost „Eu tot nu las la preț.”
39. Potrivit unor studii, în fiecare moment al zilei, 0,7% din populația lumii este beată. Dacă depășește 0,11 omenirea s-ar putea să rămână fără carnet.
40. Știi că ești beat când vrei să dai un shot peste cap și îl dai peste cap.
41. Durează maxim 6 minute pentru ca neuronii și celulele creierului să reacționeze la alcool. Atât trebuie s-o ții de vorbă.
42. Corpul uman produce o anumită doza de alcool în fiecare zi. Din păcate e șpriț pentru că suntem 60% apă.
43. Adolf Hitler nu consuma deloc alcool, în timp ce rivalul sau, Winston Churchill, era un alcoolic înrăit. Cine zicea că Holocaustul e singurul lucru bun la Hitler?
44. – Aproape toate fructele și legumele conțin o doză mică de alcool… – Atunci, o salată Jack Daniels, vă rog!
45. Cea mai tare bere din lume are 67,5% alcool. Și aia nu mai e bere.
46. Se pare că exista oameni care sunt beți tot timpul din cauza fermentațiilor dese din sistemul digestiv. “Salut! Numele meu este Marius și sunt alcool.”
47. Se pare că exista oameni care sunt beți tot timpul din cauza fermentațiilor dese din sistemul digestiv. Dacă doar beau un pic de alcool se fac absolut mangă. Dacă beau apă se fac șpriț.
48. In secolul 19, copiii americani erau învățați că alcoolul poate provoca orbire și nebunie. Practic, pe vremea aia, alcoolul era o labă.
49. Cei mai iubareţi oameni de pe pământ nu sunt italienii sau francezii, ci grecii. Potrivit datelor statistice, un cuplu de greci face sex în medie de 138 de ori pe an, iar eu nu mai mănânc niciodată tzatziki.
50. Numărul doamnelor care pot ajunge la orgasm exclusiv prin penetrare este foarte mic. Iar numărul de la pantofi al domnilor care le ajută este foarte mare.
51. În sperma unui bărbat, există peste 30 de substanţe diferite, cum ar fi acid lactic, fructoza, acid ascorbic, sorbitol, vitamina B12 şi altele. În curând o să purtăm toți chiloți cu valorile nutriționale.
52. În sperma unui bărbat, există peste 30 de substanţe diferite, cum ar fi acid lactic, fructoza, acid ascorbic, sorbitol, vitamina B12 şi altele. Practic, am mai multe E-uri decât am auzit de la femei când le-am propus să înghită.
53. “Un penis mai mic va intra în erecţie mai rapid şi în proporţie mai mare decât un penis cu dimensiuni peste medie.” – zise el când își dădu pantalonii jos pentru prima dată în fața ei
54. Iubita, o linguriţă de spermă conţine în jur de 5 calorii. Ceea ce înseamnă cam două Tic-Tac-uri, juma de alună și că mă iubești.
55. Cei mai mulţi bărbaţi cu vârste sub 40 de ani pot ajunge de la 0 la o erecţie completă în aproximativ 10 secunde. Practic, dacă ne punem prezervativul înainte, plecăm cu scârțâit de cauciuc.
56. Cei mai mulţi bărbaţi cu vârste sub 40 de ani pot ajuge de la 0 la o erecţie completă în aproximativ 10 secunde. Dar și cele mai multe femei cu vârste sub 40 de ani pot ajunge la o erecție în aproximativ 10 secunde.
57. Iubita mea mi-a zis că “E ok… Majoritatea bărbaților ejaculează aproximativ la minutul trei din timpul contactului sexual.” Eu sunt doar curios cu câți bărbați a făcut ea sex astfel încât să fie un eșantion reprezentativ.
58. Una din 50 de persoane susţine că a făcut sex în avion. Dar nu-i nevoie de măcar două din 50 de persoane?!?
59. Internetul este locul în care poți găsi susținere, înțelegere, apreciere și muie bă fraiere ce prost ești credeai că sunt serios nu?
60. Atunci când un bărbat este excitat, testiculele îşi măresc dimensiunea cu până la 50%. Iar atunci când o femeie NU este excitată, testiculele bărbatului își măresc dimensiunea cu 110%.
61. 47% din populaţia feminină a planetei deţine sau a deţinut la un moment dau un vibrator sau un dildo. Deci avem 47% șanse să nu fim niciunul adevăratul bărbat în casă.
62. Clitorisul are în jur de 8000 de nervi. Nu mai mulți decât are o femeie care nu ajunge la orgasm.
63. În afară de oameni, singurele specii care fac sex de plăcere sunt delfinii, cimpanzeii și oaia aia. Jur! Părea că-i place.
64. Spermatozoizii pot supravieţui în corpul femeii până la 9 zile. Realitate care stă și la baza viitorului film Alien vs. Women.
65. Tații tind să determine înălțimea copiilor, iar mamele greutatea lor. Culoarea, sincer, nu știm de la cine e….
66. În medie, un copil de 4 ani pune 437 întrebări pe zi. Asta în medie. Dar în casă la noi, se mai tace și din gură!
67. În medie, un copil de 4 ani pune 437 întrebări pe zi. Sau, de cele mai multe ori, aceeași întrebare de 437 de ori.
68. Când copilul începe să alerge urlând și plângând prin casă, nu-ți rămâne decât să vezi partea bună a lucrurilor. Ai izolație fonică și nu te-a văzut nimeni când l-ai adus.
69. În Anglia anilor 1600 atât băieții cât și fetele purtau rochițe până la vârsta de 7 ani. Deci, dacă inventează cineva mașina timpului, probabil o să fie un pedofil.
70. Cea mai întrebuințată legumă din lume este ceapa. Aceasta este folosită în salate, sosuri și mai ales înjurături.
71. De ce este Petre Daea Ministrul Agriculturii? Pentru că bate cel mai bine câmpii.
72. Petre Daea, Ministrul Agriculturii, a zis că „oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”. Spre deosebire de el.
73. Vouă nu vă e teamă că am pus să se ocupe de câmpurile tării pe cineva care scoate numai bălării?
74. “A puț din lac în căzut” – Yodaea
75. O stradă din capitală va purta numele lui Petre Daea. Aceasta nu va avea niciun sens.
76. Omul care ar putea legaliza cultivarea marijuanei la noi în țară este ministrul agriculturii. Singurul om care e absolut spart fără să fi fumat ceva.
77. – De ce n-are niciun sens ce zici? – De daea!
78. Cum se numește camera în care e totul vraiște? Odaea.
79. 48% din populația lumii spune că nu a consumat niciodată alcool. Iar 52% din populația lumii se jură că nu o să mai consume niciodată alcool.
80. Îmi pare rău că sunt alergic la pisici pentru că o pisică în casă înseamă scăderea tensiuni arteriale, scăderea riscului de probleme cardiace și scăderea șanselor ca eu să calc vreodată p-acolo.
81. Eu la telefon cu prietenii mei fără copii: Daaa! Așa e! Să ai copil e FIX aceeași chestie ca și cum ai avea un câine. Dar nu pot să mai vorbesc acum că tre să mă duc să-l castrez. Tatiiii!
82. Sughițul trece dacă țineți mainile în apă foarte rece, dacă vă zgâriați lobul urechilor cu unghia sau, cea mai eficientă metodă, dac– BAU!
83. Petre Daea este ministrul agriculturii din ianuarie 2017. Sau în cuvintele lui: “Conexiunea factorială a deteminat datorită votului un lucru care ar uimi și porcul la câte picioare are, dar nu mă mai interesează din ianuarie a lui 2017. Oaie.”
84. Nu vreau să spun că iubita mea este geloasă dar când i-am spus că o mână spală pe alta, m-a întrebat care alta?
85. O oaie a apreciat așa mult ideea Ministrului Daea de a deveni brand de țară că și-a schimbat numele în “oaea”.
86. Într-o vreme, în fiecare dimineață când plecam la muncă treceam prin cartierul Primăverii. Parcă era special ca să-mi aducă aminte că dacă aș fi muncit mai mult puteam trăi și eu acolo. Sau puteam măcar să trec p-acolo într-o mașină care e a mea, nu într-un taxi. Sau puteam măcar să nu fiu ăla care îl conduce.
87. Astăzi am văzut un motociclist care s-a împrăștiat pe șosea. Așa e când te caci pe tine că ai motor.
88. Mulți experți susțin că iarba este mult mai sigură decât alcoolul. În sensul că e mai greu să o îndoi cu apă.
89. Mi-am pus o lumină cu senzor. Când intri îți cântă la butoaie.
90. Cum se numește un Range Rover care rămâne fără benzină? Range Over.
91. Unde ajunge un film prost să fie și mai prost? În prost-producție.
92. La ce are o femeie nevoie de un bărbat în bucătărie? Să o fută până îi sar capacele.
93. Cum sunt copiii la grădiniță? Sunt mulți, grupa mare.
94. Cred că mult mai multă lume ar merge să vadă un concert de filarmonică dacă marijuana ar fi legală. Dați un “geu” pentru Ateneu!
95. Top cele mai rasiste cărți: Visul unei morții tăi de cioară. Ultima noapte de dragoste, prima noapte de cioroi. Cioroii vechi și noi.
96. Totuși, ca fost profesor, Klaus Iohannis s-a înțeles bine cu președintele francez Emmanuel Macron. Amândoi având o pasiune pentru predat.
97. La vizita în România a preşedintelui francez Emmanuel Macron acesta a fost însoţit de câţiva şefi de mari companii din domeniul apărării și producției de steaguri albe.
98. Presa internațională spune că Macron nu a primit în România tot ce spera. Acesta s-a supărat și și-a baguette pula.
99. Samsung a prezentat noul Galaxy Note 8. Reacția a fost una explozivă.
100. Mii de școli de la noi din țară nu sunt autorizate pentru incendiu. Și totuși multe din ele iau foc.


PS: Plănuiesc un turneu de stand-up cu Toma pentru la toamnă. Dacă vrei să te anunț când stabilesc un show la tine în oraș, lasă-mi mailul aici.

S-ar putea sa te intereseze si

14 Comments

  1. Mi se pare ca te intreci pe zi ce trece…in ambele directii.Adica ai glume din ce in ce mai bune,dar tot gasesc o gluma mai proasta decat ce a fost pana acum 😀
    Mi-au placut:7,10,16,18,19,31,35,38,44,48,75,81,iar 21 mi s-a parut ca are potential.
    Poate e din cauza orei sau sunt eu prost,dar pur si simplu nu am inteles gluma 2.
    Per total mi se pare ca scoti glume din ce in ce mai bune,bravo!
    PS:Imi pare rau pentru ziua ta de azi…ieri 😀

    1. La gluma nr. 2 e “amuzant” că eu zic că mi-e frică să greșesc și în propoziția respecitvă am greșeli de spelling.

  2. M-ai inveselit in calatoria cu CFR-ul, probabil si pe vecinii care m-au vazut uitandu-ma la telefon si razand :))
    Preferatele mele sunt: 16, 22, 26, 32, 41, 42, 52, 67, 70, 73, 74, 75, 86, 87, 93, 98, 99, 100. Felicitari si spor in continuare!

  3. Glumele: 4,7,8,10,13,18,(19),21,26,40,(41),43,49,59,62,63,92(pentru eşantionul cu dobitoci),94,(95).
    My motto: I like big butts and i can`t deny!
    Versiunea Sir Mix-A-Lot- I like big butts and I can not lie!
    PS:Pula mea!

  4. Direct pe scena – 7,9,13,29,40,41,48,54,57,60,67,75,100

    96. Totuși, ca fost profesor, Klaus Iohannis s-a înțeles bine cu președintele francez Emmanuel Macron. Ambii având o pasiune comuna pentru profesoare.

    Super fain si spor la lucru –

    Esti in grafic cu 15-20 de glume bune per centila

  5. Foarte tare inițiativa și felicitări pentru ambiție!

    Momentan nu pot da un feedback, că doar am frunzărit, dar poate când o să am o stare bună (mâine), o să le citesc cap coadă și revin eventual cu un feedback.

Leave a Reply to Redboy Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *